Bad Talks, o leapșă identitară

Dacă tot au scris Talks about Pisica lui Schroedinger, cele două tinere jurnaliste care despică firu-n teatru la patru mâini analizează Bad Talks, producție unteatru care s-a jucat duminica trecută la Teatrul Țăndărică.


Creez. Iubesc. Vând. Creez. Iubesc. Vând. Creez. Iubesc. Vând. Până când acest refren obsesiv și obsedant, în jurul căruia îți proiectezi mimetic existența, nu îți mai pare cu nimic neobișnuit față de fâșia de realitate la adăpostul căreia alegi să vegetezi (căci asta nu poate fi numită viață, nu-i așa? Sau poate?) și să o numești placid normalitate? Normalitatea care-și vede de treabă.Bad Talks e un spectacol dus cu pluta, populat de personaje pe care sigur le știi, dar cu care nu ai stat de vorbă niciodată” spune Radu Iacoban despre one-man show-ul său de la unteatru. Un spectacol care poate fi interpretat, într-adevăr, ca dus cu pluta doar cât timp cât nu îți dai seama că tu însuți joci în el zi de zi și îl numești viață. Sau frică. Sau frica de frică. Sau pur și simplu ignoranță și siguranță. Cel puțin, iluzia vie a siguranței.

Afiș preluat de pe site-ul unteatru.ro

Într-o lume mai mult sau mai puțin asemănătoare cu cea în care trăim, un om se hotărăște să îl ucidă pe premier și își motivează gestul prin furia acumulată încă din copilărie și prin dorința de revoltă împotriva a tot ceea ce pare nedrept în societate. Actul său de violență declanșează o reacție în lanț în rândul oamenilor din jurul său. Procurorul, vlogger-ul plecat în străinătate care-și îndeamnă urmăritorii să facă la fel, artistul căruia i se cere să realizeze o sculptură comemorativă, fiul premierului ucis, copilul care participa la defilarea de Ziua Națională, tatăl și prietenul ucigașului – toți își dau cu părerea despre ceea ce s-a întâmplat, evocând diferite istorii personale și încercând să înțeleagă gestul extrem al ucigașului.

Astfel, opt personaje sunt aduse la un interogatoriu care se dovedește a fi mai mult decât atât. Ți se confesează pe rând, însă, la finalul celor 70 de minute, verdictul vinovat/nevinovat se dovedește insuficient. Depinde doar de ei dacă lucrurile se schimbă. Dar, cel mai probabil, nimic nu se va schimba și toți o știm prea bine. Nu întâmplător toate personajele (sau ar trebui, poate, să le numim ființe caricaturizate, nu pentru că nu sunt construite atent, ci pentru că niciun personaj nu pare a mai vrea/a-și putea asuma statutul de persoană până la capăt) sunt interpretate de același actor. În acest fel, acuta impresie de we are one and the same prinde rădăcini. Fiecare își are originea în același conformism bolnăvicios, în aceeași inerție mizeră, în aceeași incapacitate de a lua decizii cu adevărat semnificative. Și fiecare se teme, în esență, de el însuși. De monstrul din propria-i poveste.

Bad Talks captează într-un imens puzzle cu piese lipsă decupaje din anormalitățile tuturor, le rotunjește, le îmblânzește și le redă totuși spectatorului în formele lor brute, autentice, pur umane. Până când viața, așa cum o știm, devine digerabilă și măcar parțial acceptată. Într-un dialog permanent cu camera devenită public, Radu Iacoban reușește să individualizeze ingenios fiecare personaj și să se joace subtil cu noțiunea de dreptate. Trece cu dezinvoltură de la un personaj la celălalt și leagă poveștile lor cu un fir roșu, care devine evident în finalul spectacolului, atunci când toți cei opt protagoniști sunt proiectați pe tot atâtea ecrane.

Opt personaje care, prin monologurile lor, conturează un microunivers, și un singur actor care le dă voce tuturor. Radu Iacoban pornește de la ideea că problema se află în fiecare dintre noi, că participăm cu toții (mai mult sau mai puțin conștient) la scrierea aceleiași narațiuni care ne înghite treptat. Însăși proiecțiile din final par a demonstra (încă o dată) inconsistența umanului, perisabilitatea oricărei trăiri, senzații, conștiințe. Și cum, în final, fiecare își vede automat doar de treaba lui. Căci Bad Talks propune un teatru social diferit, care vorbește despre motivațiile și implicațiile propriilor acțiuni, despre rolul pe care îl jucăm fiecare într-o poveste mai mare decât noi, despre cum ne influențăm și ne modelăm reciproc.


Material scris la patru mâini de perechea tare-n critică formată din Daria Ancuța & Mălina Turtureanu, axa Constanța-Iași din departamentul #creativ – Teatru. Editare & corectură realizate de coordonatori.

7

Comentează